miercuri, 13 noiembrie 2013

Sfinx



Ţipătul vulturilor pe cremene
îşi poartă crucea
pe un semeţ Caraiman,
alunecă bătrâne brume
pe obraz de Babe,
din ochi de orbite de Sfinx
Zamolxe înalţă rugi nori de piramide
înspre argintiul Ceahlău,
sarcofage de lut în ulcioare cucuteni
stropesc cu aghiazmă
meleaguri străvechi de mute dureri,
zăpada creşte lângă
un Om tot mai Hamangia,
Pe genunchi doar două gânduri lungi şi
dincolo de umeri vâslind tăcute
scrutând gânditor din şezută
orizontul norilor albi
ca un pod peste Dunăre
asteaptă de Dragobete
pe Dealul Sofiei paşii iubitei,
Namaste Namaste
din dreptul inimii
corul nurorilor Dochiei
macii îngheţaţi, încălzeşte
până la spicele grâului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu