luni, 16 noiembrie 2015

Mularea poeziei

„Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun.” - Dali

o prietenă i-a arătat o poezie cu Dali
în care el sculpta
rotunjimile femeii de marmură
a râs gândindu-se la o excentricitate
cum să se învârtă parcurgând un cerc
Dali pe o bicicletă
din anii douăzeci cu o roată mare şi una mică
schiţând un corp
în autocad parcă îi ies din monitor
coloanele din La Sagrada Familia
ca un gând neterminat între Dali şi Gaudi
alături de desen păstrează poezia cu fiinţa
din rotunjimi de marmură albă
femeile sunt bune de iubit şi să ne spună poezii
zâmbeşte misogin fiindcă fata
niciodată nu i-a spus că-l iubeşte
porneşte maşina ascultând muzică
priveşte în oglinda retrovizoare
în urma lui parcă rămâne
o zi reuşită
acasă după duş răsfoieşte imagini pe laptop
schimbă mesaje cu prieteni
adoarme visând clădiri până la cer
a doua zi la serviciu pe calculatorul uitat deschis
un screensaver se plimbă
corpul din autocad şi versurile ei
cuvintele cu rotiri în unghiurile piesei
zâmbeşte şi spune
iată piesa şi mularea poeziei
ca Venus daliniană sau Galateea Sferelor
deschide messingerul şi citeşte uimit

am plecat bandantă la Filgueras

piatră însângerată

piatră însângerată

port viaţa ca o slujbă
trage după ea o inimă sângerândă
de piatră
corpul merge mai departe
macii îşi vor uita înflorirea

când grâul va arde în cuptor

autoportret

autoportret


viaţa e o dâră lungă
de lumină
atât cât să parcurgă
o planetă albastră
acolo unde se termină
a devenit iar întreaga fiinţă
uneori dâra se opreşte
pe un pod suspendat
pe care cineva a scris cu cretă
love
alături e un castel fermecat
şi în spatele lui cimitirul
din care se aud puii
“păsării cu clonţ de rubin”