Mularea poeziei
„Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că
eu nu sunt nebun.” - Dali
o prietenă i-a arătat o poezie cu Dali
în care el sculpta
rotunjimile femeii de marmură
a râs gândindu-se la o excentricitate
cum să se învârtă parcurgând un cerc
Dali pe o bicicletă
din anii douăzeci cu o roată mare şi una mică
schiţând un corp
în autocad parcă îi ies din monitor
coloanele din La Sagrada Familia
ca un gând neterminat între Dali şi Gaudi
alături de desen păstrează poezia cu fiinţa
din rotunjimi de marmură albă
femeile sunt bune de iubit şi să ne spună poezii
zâmbeşte misogin fiindcă fata
niciodată nu i-a spus că-l iubeşte
porneşte maşina ascultând muzică
priveşte în oglinda retrovizoare
în urma lui parcă rămâne
o zi reuşită
acasă după duş răsfoieşte imagini pe laptop
schimbă mesaje cu prieteni
adoarme visând clădiri până la cer
a doua zi la serviciu pe calculatorul uitat deschis
un screensaver se plimbă
corpul din autocad şi versurile ei
cuvintele cu rotiri în unghiurile piesei
zâmbeşte şi spune
iată piesa şi mularea poeziei
ca Venus daliniană sau Galateea Sferelor
deschide messingerul şi citeşte uimit
am plecat bandantă la Filgueras
