joi, 14 noiembrie 2013

caolin

nu au existat poeţi ci doar poezie
cum nu a existat lut ci doar ulcele
cu chipuri umane
nu au existat litere
doar peşti
reptile
păsări şi animale
purtate de amulete în maree de timp
nu au existat mamuţi
decât pe Lună
înaintea marelui rift
în aripile norocoaselor berze
brodate pe un rotund goblen caolin
nu au existat sentimente umane
ci doar cascade
eliberate de canioane
dintr-un ochi de suflet despărţit
de al doilea ochi
de inimă
printr-un deşert selenar
doar vinul e vânat
în oaze cleopatrice tuaregi dansând
dezbrăcaţi de orice costum planetar

http://www.youtube.com/watch?v=5-MT5zeY6CU

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu