Mularea poeziei

„Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun.” - Dali

o prietenă i-a arătat o poezie cu Dali

în care el sculpta

rotunjimile femeii de marmură

a râs gândindu-se la o excentricitate

cum să se învârtă parcurgând un cerc

Dali pe o bicicletă

din anii douăzeci cu o roată mare şi una mică

schiţând un corp

în autocad parcă îi ies din monitor

coloanele din La Sagrada Familia

ca un gând neterminat între Dali şi Gaudi

alături de desen păstrează poezia cu fiinţa

din rotunjimi de marmură albă

femeile sunt bune de iubit şi să ne spună poezii

zâmbeşte misogin fiindcă fata

niciodată nu i-a spus că-l iubeşte

porneşte maşina ascultând muzică

priveşte în oglinda retrovizoare

în urma lui parcă rămâne

o zi reuşită

acasă după duş răsfoieşte imagini pe laptop

schimbă mesaje cu prieteni

adoarme visând clădiri până la cer

a doua zi la serviciu pe calculatorul uitat deschis

un screensaver se plimbă

corpul din autocad şi versurile ei

cuvintele cu rotiri în unghiurile piesei

zâmbeşte şi spune

iată piesa şi mularea poeziei

ca Venus daliniană sau Galateea Sferelor

deschide messingerul şi citeşte uimit

am plecat bandantă la Filgueras