autoportret

autoportret

viaţa e o dâră lungă
de lumină
atât cât să parcurgă
o planetă albastră
acolo unde se termină
a devenit iar întreaga fiinţă
uneori dâra se opreşte
pe un pod suspendat
pe care cineva a scris cu cretă
love
alături e un castel fermecat
şi în spatele lui cimitirul
din care se aud puii
“păsării cu clonţ de rubin”